Pages

Tuesday, November 20, 2012

O mare dilema...


Discutie usoara de seara intre 2 sociologi aspiranti:
EA: Cum demonstrezi ca iubesti?
EU: Grea intrebare...
EA: Evident.
EU: Probabil ca atunci cand iubesti renunti la o parte din tine si daca celalalt intelege lucrul asta, o percepe ca pe o dovada de iubire.
EA: Probabil, nu mi-am dat seama niciodata cum se face asta.
EU: Nu cred ca are nimeni reteta.
EA: Insa toata lumea spune ca iubeste sau ca este iubit la un moment dat.
EU: Cred ca unii cantaresc sacrificiile pe care le face celalalt pentru ei, altii se mint pur si simplu. Cine poate refuza pentru un moment senzatia ca este iubit si dorit de cineva.
EA: Asta nu inseamna ca e benefic sa te minti. Cat te poti minti?
EU: Atata timp cat celalalt iti permite fantezia.
EA: Probabil. Si tu dupa ce ti-ai dat seama ca erai iubita?
EU: Uneori dupa sacrificiile pe care le facea dar de cele mai multe ori ma amageam singura. Am experienta in a vedea lucruri acolo unde nu sunt, dar pentru un timp iluzia respectiva ma facea fericita.
Ce anume a incoltit intrebarea asta in tine?
EA: Dar apoi fericirea asta fortata nu dadea si o durere mult mai mare decat daca nu ar fi fost fortarea aceea?
Ma gandesc la viata, la tot ce are ea mai de pret.
EU: Nu stiu cum sa fac lucrurile altfel, in general ma implic chiar daca nu e cazul. Atunci cand dai inevitabil iti doresti sa primesti, ideea asta de iubire neconditionata este doar o idee din punctul meu de vedere. Si atunci cand dai mai mult, ca sa compensezi, iti creezi o poveste daca pot sa o numesc asa. Da, doare mai tare dar tine de fiecare individ in parte, ori te implici in orice ori tratezi totul cu precautie.
EA: Pe cat de necesara pe atat de toxica si complicata iubirea asta
EU: Totul e complicat
EA: Viata da.
Iubirea pur si simplu se simte fara a cauta nevoia sa o mai explici, argumentezi, demonstrezi. Cred ca asta e...
EU: Iubirea nu este un sentiment atat de pur si de lipsit de obligatii pe cat se crede a fi. Nici cea mai organica si naturala forma a ei nu e omniprezenta. Eu cred ca iubirea e conditionata de ceea ce vrem de la acel moment.
EA: De acord, iubirea nu este lipsita de obligatii, insa asta nu inseamna ca intr-o parte pot exista sacrificii si cealalta parte doar primeste. Deci trebuie sa existe reciprocitate, echilibru, interventie fara a fi cerut de cealalta parte. Iubire poate fi din punctul asta de vedere forma superioara a prieteniei.
EU: O dar exista si de asta exista multe povesti cu final nu tocmai fericit, pentru ca cel ce ofera realizeaza ca e singur in acest "echilibru" in care unul ofera si celalalt primeste. Celalalt ar trebui sa dea la randul sau ceva inapoi nu din obligatie ci din cauza excesului de "sentimente" care se acumuleaza atunci cand primeste ceva care intra in contact cu masa de sentimente deja dospite in interiorul sau. Prietenia in adevarata ei forma este un altoi daca pot sa spun asa, pentru dragoste. Daca nu toate prieteniile sfarsesc intr-o poveste de iubire pentru ca unele prietenii sunt independete de o relatie sexuala si ele ajung sa se consume in alta forma, este de preferat ca toate iubirile in toate formele sa aiba la baza o prietenie. Prietenia si iubirea merg pe acelasi principiu teoretic de neconditionare dar care constient sau nu se construiesc si se consolideaza pe baza acestei forme de comert sentimental .
EA: Da, dureros dar e adevarat.

No comments :