Pages

Tuesday, December 10, 2013

Scrisoare către mine


2014 ce îți dorești?
Îți spun eu ce ar trebui să îți dorești draga mea,
-          anul acesta care vine o să îți pui mai mult gândurile pe hârtie și o să încetezi să mai spui la lume ce crezi
-          o să zâmbești frumos și nu o să le mai arăți ce simți tu (știu că asta spui de 2 ani dar cred că anul astă trebuie să te chinui un pic mai mult)
-          o să taci, o să vorbești mai mult cu tine și nu o să îi mai spui lui tot ce te supără pentru că nu știe ce să zică și nu faci decât să îl îndepărtezi (el are nevoie de oamenii ăia falși lângă el și are nevoie să îi mulțumească)
-          o să îți faci o listă cu lucrurile importante și o să te ții de ele
-          o să te iubești pe tine mai mult și nu o să mai fii dependentă de alții

-          anul acesta o să UIȚI, Da o să înveți să uiți

Monday, August 12, 2013

Și a fost ... Paris!

Azi se împlinesc fix două luni de când am pus piciorul pe pământ Românesc după mica mea escapadă la Paris. A fost o săptămână atât de obositoare și totuși atât de frumoasă în care am colindat singură atâtea străzi pline de poveste. Nu vorbesc franceza, nu mi-a plăcut niciodată dar pot să vorbesc în engleză atunci când am nevoie de ceva dar a fost genu de excursie în care aproape că nu am deschis gura. La Sacre Coeur am vorbit cu un băiat pentru că aveam nevoie de mărunt să îmi iau și eu un ban suvenir, dar acceptau doar anumite monede...m-a urmărit un pic după ce i-am furat tot măruntul dar apoi s-a depărtat fără incidente.
A fost ciudat să mă plimb de una singură într-un oraș atât de mare și recunoscut pentru romantismul său dar poate că a meritat.
Ce mi-a plăcut cel mai mult? Păi să vedem:
- undeva după catedrala Notre-dame, după ce treci de magazinele cu suveniruri este un pod, un pod frumos probabil nu prea special dar pe care cântau 4 bărbați la niște instrumente frumoase. Iubesc genul asta de arta, am stat acolo și i-am ascultat cum cântau și pentru un moment eram liniștită și fericită. Cred că cel mai important lucru din excursia asta în care am mers singură a fost faptul că nu mă simțeam vinovată sau stânjenită atunci când făceam ceva ce îmi doream eu să fac, nu trebuia să mă gândesc dar oare persoana care e cu mine vrea să facă lucrul astă, dacă nu e un moment reușit o să zică că am pierdut timpul aiurea? Ei bine acum nu a trebuit să îmi fac griji pentru nimeni, am făcut ce am vrut, unde am vrut. E adevărat că am alergat mult prea mult, mi-aș fi dorit să fie o excursie mai relaxată dar am vrut să ajung în cât mai multe locuri ca să nu aibă lumea prea multe lucruri să îmi comenteze, de genu vai dar nu ai fost acolo...ce ai pierdut era așa frumos....
- aceeași experiență cu un artist de stradă am trăit-o și la Sacre Coeur unde un domn cânta melodii la harpă... a fost prima dată când am auzit și am văzut o harpa pe viu
- am fost și în Pigalle, era păcat să ratez zona, mai ales că m-a bine dispus la maxim. Pe cât eram de obosită pe atât de amuzată am fost de toate nebuniile văzute prin magazinele de acolo și mai ales în Muzeul Erotismului. Hmm Muzeul Erotismului, un loc interesant și da așa cum îi spune și numele e un loc unde sexul este artă. Pentru 10 euro ai ocazia să vizitezi 7 etaje pline cu tablouri, expoziții fotografice și diferite statuete și obiecte care prezintă organele sexuale din diferite zone și perioade. În doua dintre etaje poți sta să vizionezi filmulețe porno așa cum erau ele făcute la început, începând cu epoca filmului mut. În ciuda faptului că totul era dedicat pornografiei nu am găsit nimic care să îmi provoace un sentiment negativ, am ieșit cu un zâmbet de acolo care valora mult mai mult decât cei 10 euro plătiți la intrare.
- Turnul...simbolul Parisului, este mare, este frumos și este incredibil de aglomerat. Este teribil cât de mult trebuie să aștepți pentru a urca până în vârf, la cele două lifturi petreci de 10 ori mai mult timp decât admirând priveliștea pentru că atunci când ajungi sus ești obosit și plictisit de stat la coadă. Nu știu dacă există vreo oră din zi în care să nu fie aglomerat acolo, chiar și la cei cu rezervare on-line era coadă.
- și pentru că vorbim de cozi, Parisul e un oraș bun pentru oamenii matinali. Știu că e vorba de o vacanță și te gândești că măcar în vacanță să mai lenevești în pat dar dacă vrei să vezi Parisul e bine să te trezești dimineață. Când am fost la Catedrala de la Notre-dame era în jur de 9... am stat ceva timp înauntru pentru că e o clădire mare și frumoasă pe care merită să o iei la bani mărunți. După o oră poate o oră și ceva am plecat spre altă destinație. Când am intrat eu, era foarte liber, când am ieșit...pff aici vorbim de cu totul altă poveste... era o coadă imensă pe trei rânduri care abia se mișca, a fost un șoc imens. La fel a fost și la Palatul Versailles...era coadă și când am ajuns eu dar se mișca repede dar când am ieșit nici nu te vedeai de câtă lume era acolo.
- un oraș extrem de aglomerat. Nu am văzut nicăieri atât de mulți oameni, mă simțeam ca într-un furnicar și am rămas cu sentimentul că acolo există la propriu o viață sub pământ. Am schimbat metroul cu trenul și cu tramvaiul și cu autobuzul de atâtea ori că au fost momente în care simțeam că nu fac altceva decât să mă plimb cu mijloace de transport în comun. Urcam și coboram chiar și doua etaje pentru a schimba linia de metrou sau de tren și în permanență era o mare de oameni care se mișca pe acolo. Am văzut oameni care citeau, am văzut oameni care nu își ridicau ochii din telefon dar am văzut și femei care se machiau pregătindu-se pentru o noua zi de muncă. Petreci atât de mult timp în acele locuri încât ajungi să te comporți ca acasă. Singurul lucru pe care nu îl făceau oamenii era să mănânce, ceea ce mi s-a părut o dovadă imensă de respect în condițiile în care era oricum prezentă o paletă largă de mirosuri.
- oamenii erau foarte relaxați, și nu exista loc cu verdeață care să nu fie bun loc de odihnă și relaxare. Nu cred că erau persoane care să se simtă constrânse în vreo formă, fiecare făcea ce dorea fără să se gândească la imagine sau la vorbele celorlalți.
- am văzut pentru prima dată un travestit, cred că aveam un zâmbet tâmp pe față când am realizat la ce mă uitam. Am văzut pentru prima dată doi bărbați care se sărutam, cei drept pe ei nu am putut sta să îi analizez că nu se cuvenea să te uiți în gura oamenilor.
- nu am mâncat nimic prea special, oricum toate sunt destul de scumpe și sinceră să fiu eram atât de obosită și plină de adrenalină că numai de mâncare nu îmi ardea. În general mâncam doar o dată în zi și atunci mai mult seara și uneori mai luam o masă la ora 5 când ajungeam la prietena mea la muncă.
- am dormit atât de puțin în zilele alea că abia așteptam să ajung acasă... nu știu dacă am avut mai mult de 2-3 nopți în care să dorm mai mult de 5 ore, în condițiile în care eu rar mă abat de la regula de 8 ore, sunt o ”dormicioasă” ce pot să spun.
Poate că aș mai vizita Parisul încă o dată dar cu siguranță nu singură. Acum știu cum să ajung și unde și am văzut mare parte din ce se putea vedea așa că o a doua vizită e sigur menită să fie în doi...dar cine știe.

Thursday, February 21, 2013

Grădina uitată de Kate Morton

Nu pot să mă laud că am citit mult dar pot să zic că o fac în general cu plăcere. I-am tot cerut cărți în ultima perioadă lui D, e mai comod așa că nu trebuie să mă duc până la bibliotecă plus că sar peste complicatul proces de a alege cartea. Este a 3-a carte pe care o citesc de la el, total diferite ca subiect dar fiecare plăcută în felul ei. 
Grădina uitată - un titlu interesant dar care parcă nu te pregătește îndeajuns de mult pentru ceea ce urmează... O poveste superbă despre pierdere, sacrificiu, familie, trecut, despre viață și ce ne rezervă ea.
Nell este o fetiță de 4 ani care se îmbarcă alături de ”Autoarea” pe un vapor care o va duce la mami și la tati. Numai că ”Autoarea” dispare, pe malul celălalt nu o așteaptă nimeni și tot ce știe ea este că trebuie să nu spună la nimeni nimic. Este crescută de o familie cu suflet mare care o găsește în port și care îi ascunde toată adolescența adevărul. La aniversarea de 21 de ani tatăl ei își încalcă promisiunea făcută soției și îi spune adevărul despre cum a ajuns ea în familia lor. În acel moment universul lui Nell este zdruncinat, tot ceea ce credea ea că este devine o minciună...se schimbă total, se răcește de absolut toată lumea. Pe la 65 de ani, odată cu moartea tatălui său, Nell primește valiza cu care a fost găsită în acea zi pe docuri și cu ajutorul ei pornește în aflarea trecutului. Printre povestiri apar imagini din trecut, aflăm cine este ”Autoarea” și care a fost viața ei, de ce i se spune ”Autoarea”, care este povestea din spatele cărții cu povești pe care Nell a găsit-o în valiză, de ce se afla Nell pe acel vapor, de ce nu a căutat-o nimeni, de ce nu și-a dus Nell căutarea la bun sfârșit?
Povestea se termină într-un ton optimist, chiar și așa nu am putut să nu storc o lacrimă (de fericire zic eu pentru că lucrurile s-au sfârșit cu bine). Aș putea să povestesc toată cartea dar care ar mai fi farmecul pentru cineva care vrea să o citească dacă stric eu tot misterul. Este o carte ”colorată” mai ales pentru cei care atunci când citesc vizualizează fiecare detaliu. Sunt descrise cu lux de amănunte toate mișcările personajelor, toate peisajele...
O carte care m-a cucerit întru totul...

Wednesday, February 20, 2013

Do robots have feelings?



Azi e una din zilele alea în care nu îmi doresc altceva decât să stau și să plâng...să plâng până simt că numai am ce plânge, să îmi curăț sufletul de toate fosilele ce mai zăbovesc pe acolo...
Ce ușor ar fi dacă am avea aceleași setări precum Mozila... să dăm când ne plictisim ”șterge istoric”, ”șterge toate cookie-urile” și să o luăm de la capăt... să păstrăm în bookmark doar amintirile la care vrem să revenim uneori...să ne facem câte un update din când în când doar așa să fim în pas cu moda... să țină minte toate datele importante și să apară automat când ne logăm :)) la cât ne-am robotizat ce ar fi acum să avem și softuri pentru emoții și aplicații pentru activități...



Sunday, February 10, 2013

A fi sau a nu fi - Valentine's Day

Şi pentru că ziua îndrăgostiţilor episodul 1 aka Valentine's Day se apropie (episodul 2 e de Dragobete), toată lumea se pregăteşte. Cluburile vor organiza petreceri tematice, magazinele sunt pline de lucruşoare roşii şi în formă de inimioară (forma stilizată şi nu cea reală a unei inimi că atunci nu ar mai cumpăra nimeni nimic), la televizor sunt prezentate tot felul de târguri cu specific care vând lucruşoare hand made sau tot felul de forme făcute obligatoriu din ciocolată. Şi sex shop-urile sunt pe val în perioada asta, o ţinută sexi sau o jucărie interesantă poate ajuta ca seara să fie perfectă.
De ce vorbesc de Valentine's Day? Ei bine, nu sunt cel mai mare fan dar aş fi ipocrită să spun că nu îmi făcea plăcere atunci când primeam ceva drăguţ cu ocazia acestei zile...să nu mai vorbesc de faptul că mi se înecau corăbiile puţin dacă respectivul nu se chinuia chiar deloc...măcar un sms drăguţ putea şi el să dea, Nu?
Nu am făcut niciodată un mare tămbălău din sărbătoarea asta, am petrecut şi singură şi nu s-a sfârşit lumea, dar preocuparea mea este alta...de câteva zile reţelele de socializare vuiesc cu mesaje Anti Valentine's Day şi nu înţeleg care este scopul?! Nu sărbătoreşti - foarte bine, mă bucur pentru tine că eşti unul dintre norocoşii care îşi fac dovezi de iubire în fiecare zi şi nu au nevoie de o zi anume în care să îşi serbeze iubirea....dar de ce îi pui la zid pe cei care se folosesc de această zi ca să facă un gest frumos?!
Da, e o sărbătoare comercială înainte de toate în ultimul timp, dar hai să fim serioşi, care sărbătoare nu este: 1 martie, 8 martie, paşte, crăciun, etc...toate au ajuns să fie ocazii de credite bancare pentru a face faţă presiunilor sociale...de ce blamăm doar ziua asta?
Am să mă repet, nu sunt un fan înfocat al evenimentului (nu de alta dar anul asta singurul gest romantic o să fie probabil o cană de ciocolată caldă cu colega de birou) dar uităm care este istoria acestei sărbători...Ziua îndrăgostiţilor sau Sf. Valentin e o zi în care se sărbătoreşte iubirea şi puterea ei de a trece peste obstacole, e vorba de amintirea unei persoane care sărbătorea legăturile de iubire în ciuda restricţiilor impuse de religie şi care ocazional mai oferea şi cadouri tinerilor îndrăgostiţi. Ce e atât de rău să sărbătorim aşa ceva?
Sunt persoane care vor spune de ce Valentine's Day când noi avem Dragobetele? Ei bine dacă nu ai nevoie de o zi anume să îţi sărbătoreşti iubirea ce te deranjează dacă alţii sărbătoresc două?
Da, Dragobetele nu este o sărbătoare foarte mediatizată. De ce? Pentru că noi nu ştim să ne cultivăm tradiţiile...
Şi până la urmă ce e aşa greu să ai o ciocolată în buzunar când vă găsiţi în seara respectivă pe care să o oferi celuilalt, nu a sărăcit nimeni şi cu siguranţă nu e la fel de scumpă precum zâmbetul persoanei iubite care o primeşte...

Wednesday, January 30, 2013

Ce te face fericit?


Am citit un articol interesant pe un blog și mi-a plăcut îndeajuns de mult încât să fur ideea: ”Care sunt lucrurile mărunte care te fac fericit?”
Cred că nu acordăm suficientă atenție acelor momente mărunte care ne aduc zâmbetul pe buze, ar trebui să le prețuim mai mult.
Care sunt lucrurile care mă fac pe mine fericită...păi să vedem: o melodie veche dar bună, un sms de bună dimineața, un telefon de la o persoană neașteptată, o pisică care se alintă la picioarele mele, nasul umed al unui cățel, o ciocolată cu alune, un corn cu cremă de șampanie, vocea nepoților mei, o porție de paste cu ton, o agendă colorată, un sărut furat, o pizza picantă, mirosul unui parfum bun, o îmbrățișare, o pereche de cercei noi, o porție de lasagnia cu un pahar de bere, un răsărit de soare cu picioarele în nisip, o poză reușită, sunetul trenului în miezul nopții, un apus de soare pe o bancă, o pungă de pop-corn cu caramel, o pereche de blugi perfecți, un buchet cu flori de câmp, o cremă de corp parfumată, un obiect cu Marilyn Monroe, o ojă de calitate, o pereche de botine, zâmbetul prietenilor mei, un album foto, un gadget nou, un episod din serialul preferat, o carte bună, o geantă nouă, o pușculiță în formă de porcușor, un cadou împachetat bine, o coafură reușită, amintirile amuzante din copilărie, o pereche de șosete pufoase, o seară perfectă, revistele cu rețete(pe care nu le folosesc niciodată :) ), un breloc interesant....și câte și mai câte lucruri mici...

Thursday, January 17, 2013

Şi când voi fi mare o să...

Ce vrei să te faci când vei fi mare?

Doctor veterinar, arheolog...sunt singurele profesii pe care mi le amintesc că vroiam să le fac. Cel mai aproape am fost de arheolog şi asta doar pentru că specializarea pe care am absolvit-o făcea parte din aceaşi facultate care organiza masterul în arheologie :))
Îmi place ceea ce fac şi oamenii observă asta atunci când vorbesc despre munca mea dar uneori simt că nu fac nimic care să conteze...
Unii ar spune că am tot timpul din lume să realizez ce mi-am propus ("ce mi-am prospus" ha nu mi-am propus nimic, aş vrea doar să nu fiu uşor de uitat) dar cine ştie exact cât timp avem şi mai mult nu ştiu dacă vreau tot timpul din lume.
Mă uit la mine cât de entuziasmată sunt de ideea că eu voi fi vocea roboţelului care va întâmpina şomerii ce vor apela Linia Verde, de parcă e cine ştie ce realizare...dar parcă e o formă de recunoaştere.
Singurele mele "REALIZĂRI" sunt cele 20 şi ceva de diplome CNFPA (nici numai ştiu exact numărul) pe care apare numele meu în dreptul funcţiei de secretar, numele meu pe pagina de titlu al unui studiu privind evoluţia şomajului în judeţele Galaţi şi Brăila (la personal auxiliar), pozele mele pe coperta şi în interiorul unui ghid de bune practici redactat la finalizarea implementării unui proiect european şi acum asta...vocea din telefon care va întâmpina doritorii pentru cel puţin 18 luni de acum în colo...
Da, sunt o mică vedetă...în mintea mea normal... ha ha ha