Pages

Sunday, December 30, 2012

poezie -2-



Mi-au crăpat buzele de la atâta ger
Toată indiferenţa ta mi-a provocat o răceală
Şi doar m-am vaccinat...
Probabil eşti o tulpină nouă.

Am febră, frisoane şi chiar halucinaţii
Văd un sărut în fiecare palmă
Aud o declaraţie în fiecare reproş
Poate ar trebui sa dorm.

Mă întreb cum de m-am ales cu tine şi
Oare există antidot?
Mi-au învineţit buzele de cât le-am muşcat
Doar ca să nu îţi spun cât te iubesc.

Dar tu...Tu iubeşti doar femeia din mine
Femeia care poate fi în oricine
Tu nu mă vezi nici un minut pe mine
Eu nu exist...

Monday, December 24, 2012

Oglindă către suflet

Cine sunt eu? Cine este persoana aceea care se uită la mine din oglindă?! Aş putea să vorbesc două zile fără întrerupere despre ea, m-aş contrazice de nenumărate ori şi la final aş înţelege că nu o cunosc deloc. Îmi sunt mai străină decât oricare alt om pe care l-aş vedea pe stradă.
Din copilul din mine au mai rămas doar ochii în rest totul s-a schimbat...Mi-am pierdut dinţii de lapte şi până la sfârşit probabil îi voi pierde şi pe aceştia, am lepădat de-a lungul anilor zeci de rânduri de piele şi totuşi faţa îmi pare bătrână...dar ochii, ochii sunt aceiaşi, poate un pic mai trişti dar aceiaşi. Sunt singurii care îmi mai amintesc de cine eram şi uneori mă fac să mă ruşinez.
Au trecut puţin peste 8 ani de la momentul în care mi-am imaginat pentru prima dată cum va fi viaţa mea de adult, nu a mai rămas nimic din fata aia. Am încălcat orice idee, orice "principiu" pe care îl credeam pe atunci de neclintit.
Mă uit la mine şi îmi amintesc de zilele în care eram convinsă că eram urâtă şi că nimeni nu o să se uite la mine...eram atât de fericită atunci, abia acum îmi dau seama. Cineva spunea că dacă nu am avea fericirea celor din jur cu care să ne comparăm nu ne-am da niciodată seama de nefericirea noastră. Mereu mi-am comparat fericirea/nefericirea mea cu a altora şi mereu am ieşit în pierdere dar cel mai crunt a fost când mi-am dat seama cât de puţin apreciez momentele pe care le trăiesc.
Astăzi mă simt frumoasă sau cel puţin mai frumoasă decât atunci, mai slabă şi totuşi am momente în care mă simt teribil de nefericită. Trăiesc clipa şi tot ce îmi aduce ea, închid ochii şi inspir adânc parfumul celuilalt într-o îmbrăţişare, închid ochii pentru a gusta orice sărut, încerc să îmi fac timp să îi ascult pe cei din jur, încerc să nu am aşteptări de la momentele pe care le petrecem împreună pentru că ştiu că ele nu au nici un mâine... Dar îmi lipseşte atât de mult ideea unui viitor desenat în cărbune pe o coală albă încât mă doare când respir.
Cine e fata care mă priveşte din oglindă?

Thursday, December 6, 2012

Sfârşitul lumii vs Sfârşitul unei lumi

Omul are tendinţa de a fi prăpăstios şi vede un sfârşit la orice şi cu cât acesta este mai violent cu atât este mai credibil. Probabil că au mai fost profeţii legate de sfârşitul lumii şi înainte de anul 2000 dar eram prea mică să le bag în seama aşa că pentru mine primul sfârşit de lume anunţat a fost în anul 2000.
Sunt persoane care când se gândesc la sfârşitul lumii se gândesc la apocalipsă, la asteroizi, la foc apa şi cutremure...eu cred că sfârşitul lumii e altceva. În fiecare zi e un sfârşit de lume, în fiecare zi se sfârşeşte ceva şi nu putem face nimic în privinţa asta dar uneori se mai întamplă ceva... uneori sfârşitul unei zile aduce mai mult decât un apus de soare.
În 2000 nu a venit sfârşitul lumii, cel putin nu cel de care se vorbea, dar o parte din lumea mea s-a sfârşit...în acel an a murit nănuţa mea.
Şi a trecut anul 2000 şi lumea a găsit o altă dată pentru sfârşitul lumii, un alt număr rotund şi un alt scenariu teribil. Se întamplă să fim în 2012, un alt an ce prevesteşte un sfârşit de lume.
Pentru mine deja s-a întâmplat...nu a fost nevoie de nici un cutremur uriaş care să zguduie pământul, nu a fost nevoie de un asteroid care să ne lovească sau vreo furtună care să ne măture...nu...pentru mine sfârşitul lumii a început în prima parte a anului când bunicul din partea mamei a trecut în altă lume şi a continuat apoi cu trecerea în nefiinţă a celui de al doilea bunic acum aproape de sfârşit de an.
Cine are nevoie de o tragedie globală când lumea noastra se poate termina în fiecare zi.
Eu mi-am trăit sfârşitul meu de lume şi în fiecare zi supravieţuiesc.