Pages

Thursday, May 14, 2009

un cuvant pe zi...


E toamna. Frigul imi cutremura trupul ca si cand ar vrea sa ma goneasca, sa imi arate ca aici e pamantul lui si eu calcandu-l imi las urma. Ma asez pe o banca fortata de prea mult iubita birocratie sa astept.
In dreapta mea doi oameni fericiti ca tocmai si-au legat viata. O nunta restransa cu putini prieteni si cu un cuplu tanar si nonconformist. Soarele iese tantos dintre nori incalzindu-ma poate doar o sa ma imbuneze un pic. In jurul mirilor roiesc 2 cate 2 prietenii pentru a opri o secunda pe o foaie de hartie. Doi tineri frumosi, blonduti si iubiti de mana lor de prieteni. El in costum negru cu o cravata mov, un nonconformist convins cu mana vesnic in buzunar, sigur asa a si cerut-o de nevasta. Ea cu parul lung si vopsit intr-un blond frumos, cu o fusta neagra bufanta de balerina pana la genunchi si un sacou mov dragut care parca rade la cravata lui. Mana ii e plina cu un buchet de floricele mici albe brazdate cu atat prezentele floricele mov. Si timpul trece. Un batranel isi taraie picioarele pana la prima banca privind si el parca melancolic spre grupul vesel, eu ma uit la ceas sperand ca au trecut mai multe minute decat prima data cand m-am uitat. Batranelul se ridica, trece pe langa ei si apoi isi alege alta banca putin mai departe, parca sa isi inece singur orele de singuratele. Fotograful mai da o indicatie si le mai face o poza si inca una si ei zambesc de parca ar vrea ca toata fericirea lor sa fie in acele poze sa nu o uite niciodata.
Ma uit la ceas au mai trecut doar 2 minute, batranelul a schimbat iar banca de parca ar vrea sa vada pe care din ele si-a uitat el tineretea si poate gaseste un indiciu despre hotul care a furat-o sa ii ceara socoteala, sa ii spuna cat de dor ii e de vechiul el, care nu avea nevoie de acest baston batran si el si scorojit. Si lumea pleaca...