Tomnatica

Apare un sentiment de panica atunci cand vine toamna pentru ca totul in jur incepe sa moara si pentru o secunda uitam ca mai exista primavara si ca totul o sa revina la viata.
Dar e o moarte frumoasa, e o moarte colorata...cred ca ar trebui sa invatam de la natura sa murim frumos.
Asa cum frunzele atunci cand simt ca le vine vremea imbraca cele mai frumoase haine asa si noi ar trebui sa acceptam trecerea asta deschisi.
Frunzele nu mai invie in primavara, NU, in locul lor apar alte frunze...
poate din acelasi loc de unde au cazut celelalte in toamna dar nu vor fi aceleasi, se vor hrani de pe aceasi creanga dar NU vor fi aceleasi, vor face umbra aceluiasi petic de pamant DAR NU VOR FI ACELEASI.
Singurul care supravietuieste peste iarna este copacul si totusi frunzele cand mor sarbatoresc si se aseaza la radacina lui si se transforma in hrana pentru acesta.Mor si prin moartea lor asigura continuitatea copacului.
Ar trebui sa invatam de la frunze sa murim frumos si de la copac sa invatam sa ne schimbam, el o face in fiecare an cu regularitate si frunzele nu se supara, ele mor ca el sa poate trece peste iarna.
Cred ca asa sunt si relatiile, ele mor ca sa faca loc altora si trebuie sa invatam sa le omoram frumos...ca sa ne putem hrani mai tarziu din ele si sa construim o relatie proaspata cu miros de primavara...daca va rezista sau nu peste "iarna" nu stim...
Nu stiu cum reusesc dar toamna imi omor toate relatiile...septembrie, august, noiembrie, octombrie in ordine sunt lunile in care mi-am schimbat vesmintele...sunt o tomnatica.