Will you take her... I do!

Nu sunt o impatimita a nuntilor, nu stiu exact care e motivul, dar aseara am fost in mijlocul unui astfel de eveniment festiv. Acum stau si ma gandesc cum sa abordez situatia, daca sa merg pe partea frumoasa sau pe partea mai putin reusita.
Faptul ca nu cunosteam pe nimeni cred ca nu a fost tocmai un avantaj dar sa zicem ca aseara nu am fost tocmai usor de multumit.
Pentru tanarul cuplu casatorit - tot respectul, niste frumosi... Mireasa, o tanara draguta de 24-25 de ani, un suflet mare intr-un pachetel micut, cam de 1,65m de micut :). Mirele - un tanar de 34 de ani relaxat, care spre deosebire de mireasa lui parea sa nu aiba emotii mai ales atunci cand a fost vorba de dansul mirilor, un dans alert pe cantecul celor de la Taxi - iubibila... Si acum sa trecem la alte detalii...daca inca nu am specificat mireasa era o tanara foarte frumoasa care din cate am inteles lucreaza la o televiziune locala dar care si-a ales o rochie nu tocmai stralucita din punctul meu de vedere. Nu mi-a placut deloc rochita. Aranjamentele florale pentru mese au fost dragute si probabil au costat mult mai mult decat meritau...si vine mancarea...hai sa spunem ca nu am mancat tot...
Seara a trecut destul de repede si eu m-am bucurat ca am ajuns acasa...Am avut momente in care as fi vrut sa bufnesc in plans, ma uitam la toti oamenii aceia fericiti si nu imi venea sa cred cum a trecut timpul pe langa mine. Bunica mea ma intreba zilele trecute daca eu nu am un baiat si cand i-am raspuns ca nu a spus "Da ce ai de gand sa faci, sa te calugaresti?"...Dar sa revenim la nunta, e un eveniment frumos pentru orice cuplu, un eveniment pe care eu nu stiu daca o sa pot sa il organizez...Mereu mi-a fost frica sa nu transform nunta mea intr-un eveniment plictisitor...dar ce vorbesc eu aici, o sa mai curga multa apa pe Dunare pana la nunta mea.
Fericirea unora iti aminteste uneori de nefericirea ta!!!

Prieten sau nu

Este o vorba "Fereste-ma Doamne de prieteni ca de dusmani ma feresc singur".
Stau si ma intreb daca eu sunt cumva intr-o stare de ebrietate sustinuta de ceva ani ca numai "prieteni" de calitate am.
As indrazni sa spun ca ultima persoana pe care as putea sa o numesc prieten am pierdut-o in liceu, dar as fi nedreapta cu cateva persoane care mi-au fost alaturi in anii de dupa. Prietena mea, singura pe care o mai pot numi asa, e plecata in tari mai calde de un an si ceva dar chiar si atunci cand inca era in tara aveam sentimentul ca problemele ei ma coplesesc. O iubesc enorm dar nu mai reusesc sa fac fata evenimentelor din viata ei. Alte persoane pe care as indrazni sa le numesc prieteni sunt fostii iubiti si asta doar pentru ca eu incerc sa compensez lipsa prietenilor cu prezenta lor si cred ca asta in ochii unora este o complicatie majora. Eu am considerat intotdeauna ca iubitul trebuie sa iti fie inainte de toate prieten...cine nu e de acord cu mine asta e.
Imi lipseste un prieten in viata mea asa cum imi lipseste aerul cand ma sufoc. Am invatat sa zambesc la toate glumele proaste din jur facute de asa zisii amici care duc lipsa de evenimente in viata lor si se distreaza producand situatii jenante, am invatat sa zambesc si sa fiu draguta chiar daca as vrea sa tip si sa fug.
Stiu ca cel mai greu este sa asculti pe cei din jur si incerc sa fac lucrul asta dar tot mai multi nu au nimic de spus si ce este si mai groaznic este ca am inceput si eu sa nu am nimic interesant de spus....
Incerc uneori sa tac, sa ies si sa ii ascult pe restul si sa nu comentez nimic dar nu reusesc decat sa atrag mai multa atentie asupra mea pentru ca eu sunt de fel o persoana galagioasa care rade mereu si care vorbeste mai mereu prea tare si atunci toti incep sa ma intrebe obsesiv " Da ce ai?", "Da ce e cu tine?", "Da tu erai de gasca ce stai asa?".
Incep sa cred ca nu am sorti de izbanda... Am nevoie de o gura de aer, o gura de aer proaspata pentru ca a cam inceput sa se imputa viata asta a mea.
Am sa scriu un anunt la mica publicitate "24 ani, 173/64, satena, provenita dintr-o familie cu 2 copii, studii superioare, cu viitor loc de munca asigurat schimb/vand viata pentru o saptamana de vara pe o campie plina cu papadie. Bonus atasez o mana de persoane cu impresii si situatie materiala buna dar cu putine calitati. Negociabil.
Oare primesc oferte?!?
P.S. Caut prieten pentru sfarsitul lumii.

Tomnatica

Apare un sentiment de panica atunci cand vine toamna pentru ca totul in jur incepe sa moara si pentru o secunda uitam ca mai exista primavara si ca totul o sa revina la viata.
Dar e o moarte frumoasa, e o moarte colorata...cred ca ar trebui sa invatam de la natura sa murim frumos.
Asa cum frunzele atunci cand simt ca le vine vremea imbraca cele mai frumoase haine asa si noi ar trebui sa acceptam trecerea asta deschisi.
Frunzele nu mai invie in primavara, NU, in locul lor apar alte frunze...
poate din acelasi loc de unde au cazut celelalte in toamna dar nu vor fi aceleasi, se vor hrani de pe aceasi creanga dar NU vor fi aceleasi, vor face umbra aceluiasi petic de pamant DAR NU VOR FI ACELEASI.
Singurul care supravietuieste peste iarna este copacul si totusi frunzele cand mor sarbatoresc si se aseaza la radacina lui si se transforma in hrana pentru acesta.Mor si prin moartea lor asigura continuitatea copacului.
Ar trebui sa invatam de la frunze sa murim frumos si de la copac sa invatam sa ne schimbam, el o face in fiecare an cu regularitate si frunzele nu se supara, ele mor ca el sa poate trece peste iarna.
Cred ca asa sunt si relatiile, ele mor ca sa faca loc altora si trebuie sa invatam sa le omoram frumos...ca sa ne putem hrani mai tarziu din ele si sa construim o relatie proaspata cu miros de primavara...daca va rezista sau nu peste "iarna" nu stim...
Nu stiu cum reusesc dar toamna imi omor toate relatiile...septembrie, august, noiembrie, octombrie in ordine sunt lunile in care mi-am schimbat vesmintele...sunt o tomnatica.