Poveste

A fost o dată ca nici o dată o fată cu ochii calzi de căprioară și părul dulce de castan, cu buze roșii mușcate de vânt și degete subțiri ce puteau împleti pânze de păianjen. Și anii treceau și fata creștea dar ceva mereu lipsea, lipseau buzele care să îi sărute ochii, mâinile care să îi mângâie părul, brațul pe care să își pună mâna. Nu trecu mult timp și apăru prințul…the end…. Măcar așa fiecare poate să își construiască propria poveste, cu happy end sau nu… Eu am mai încheiat una, nu știu ce a fost în capul meu…de fapt asta spun de fiecare dată ”oare ce a fost în capul meu” de parcă nu știu că vreau mereu același lucru….Vreau să plâng să îmi golesc sufletul dar nu curge nici o lacrimă pentru că nu are de ce… De ce țin cu dinții chiar și de lucrurile care știu că nu îmi fac bine? Când oare o să reușesc să mă bucur de mine fără să fie nevoie să mă uit lângă mine căutând aprobare?!?!? 

Trenul

E tarziu si totusi pentru atatea mii de oameni e inca devreme. Pentru mine intotdeauna a fost mai tarziu, intotdeauna timpul a trecut altfel. Radioul din bucatarie canta si toata camera rasuna, e tarziu si canta despre stele...stele care cad.
Mereu am tanjit dupa companie in pat, de aceea si astazi dorm cu un urs in brate...dar azi pentru prima data am stat si m-am gandit, nu stiu daca mai pot imparti patul cu cineva...dorm de atat de mult timp singura incat m-am dezvatat sa imi impart spatiul. Imi aduc aminte de ultimele doua nopti cand am dormit cu cineva, ma adunam atat de tare sa nu ma ating de el...simteam ca ma sufocam daca il simteam.
E tarziu si se aude trenul... Imi place ca desi sunt in oras daca e destul de liniste noaptea poti auzi trenul...imi place sunetul lui, imi place miscarea lui poate din cauza ca atunci cand eram copil mergeam mult cu trenul si imi aminteste de libertatea de atunci...
As fi vrut sa vad luna, cica e luna plina in noaptea asta dar nu a coborat inca in dreptul geamului meu...e tarziu dar pentru altii e inca devreme chiar si pentru luna.
Am sentimentul ca vine o perioada dificila si ma simt usor singura si imi e frica ca o sa fac la fel ca in trecut, o sa ma las pierduta doar pentru a nu fi singura....
E tarziu si totusi e atat de devreme...

tot aici...

...m-am saturat de zidul pe care l-am ridicat in jurul meu, incep sa ma simt claustrofoba in propria mea viata... zic mereu senina si chiar zambitoare ca am depasit momentele din trecut dar ma mint cu nerusinare si mie nu imi place sa mint.
cred ca nu ii mai mint pe cei din jurul meu pentru ca sunt satula de cat de mult ma mint singura...imi e atat de frica sa nu fiu ranita incat am ajuns sa nu mai fac nici jumatate din lucrurile pe care as dori sa le fac...
il simt rece si distant, el zice ca nu e...oare ceea ce simt e de fapt e raceala si distanta pe care o impun eu?!?
tanjesc dupa afectiune si nu las pe nimeni in viata mea, ma ascund in spatele unei imagini despre care ma intreb uneori daca ma mai reprezinta macar...
Eu m-am nascut aici degeaba....